Initiativa Caraman. Teatrul românesc in Romania

Puteti adera la Initiativa colegului Stefan Caraman pina la 1 oct. O vom trimite apoi camerelor parlamentului

SENATULUI ROMÂNIEI

Stimate doamne şi stimaţi domni parlamentari.
După 1989 artele spectacolului au avut şansa să se descătuşeze de cutume şi constrângeri şi odată cu ele a apărut şi şi-a făcut loc timid şansa creaţiei dramatice româneşti. Si totusi, din păcate, şansa piesei româneşti contemporane autentice de a fi jucată în faţa publicului nostru a fost în tot acest răstimp obturată de atitudinea potrivnică a conducătorilor de teatru, de pasarea obositoare a autorului dramatic român de la statutul de om de teatru la cel de scriitor şi invers, de nerecunoaşterea acestui statut chiar de lumea teatrului, de nepăsarea majorităţii regizorilor români care par lipsiţi de curaj, încremeniţi în parantezele strâmte ale dramaturgiei verificate, clasice, bătătorită de atâtea şi atâtea versiuni şi, finalmente, de punerea la index chiar de către instituţiile care ar trebui să facă cei mai mulţi paşi în direcţia promovării valorilor teatrale româneşti.
Remarcăm an de an pe afişele teatrelor româneşti de stat aceleaşi piese şi aceiaşi autori – în cea mai mare parte aparţinând culturilor străine - piese reluate la nesfârşit, de la o sală la alta, dintr-un oraş în altul, propuneri previzibile, alegeri repertoriale neadecvate vremurilor pe care le trăim şi contrazicând regula simplă potrivit căreia teatrul oferă şi trebuie să ofere feedback realităţii imediate. Sunt teatre importante în ţară care nu au mai programat de ani de zile o piesă autohtonă contemporană, scrisă pentru spectatorii zilelor noastre. De asemenea, sunt tot mai mulţi autori străini, unii de calitate îndoielnică, importaţi fără nici un criteriu de valoare şi jucaţi numai pentru că sunt subiectul unor schimburi de facilităţi între cei care îi promovează şi oamenii noştri de teatru (burse în străinătate, onorarii mari pentru traducători, invitaţii la diverse evenimente peste graniţă, premii ale Institutuelor straine de cultura, diverse alte schimburi interesate). Sunt tot mai mulţi regizori români care reiau aproape anual acelaşi text clasic străin (de regulă Shakespeare, Cehov, etc.) în teatre diferite, numai ca să bifeze o producţie, numai ca să încaseze un onorariu. Nici un act de curaj, nicio iniţiativă de a demonstra calităţile lor şi pe o piesă românească de astăzi. Excepţiile care mai colorează din când în când stagiunile rămân doar excepţii. Şi poate cel mai tragic, marii noştri autori moderni (Ionesco, Solomon, Naghiu, Sorescu) sunt trecuţi, inconştient şi nejustificat, la index şi condamnaţi la uitare.
Suntem un grup de autori dramatici români care cred cu tărie că piesa românească de teatru este sau, mai degrabă, poate deveni un produs cultural valoros şi mai ales competitiv. Credem, de asemenea, că aplecarea cu mai multă atenţie şi curaj a tuturor factorilor decizionali din teatru asupra textului dramatic românesc, montarea într-o proporţie mult mai mare a pieselor noastre pe scenele teatrelor de stat (aşa cum
se-ntâmplă cu dramaturgia naţională în toate ţările Uniunii Europene), popularizarea autorilor români de către instituţiile de cultură măcar la jumătatea agresivităţii cu care o fac instituţiile altor ţări aici în România ( Cervantes Institute, Institutul Francez, Goethe Institute, etc.), recunoaşterea, finalmente, a statutului nostru, toate acestea, pot conduce la apariţia mult invocatelor capodopere, a pieselor valoroase şi capabile să ne plaseze în rândul dramaturgiilor importante ale lumii şi ale vremii.
Solicităm, aşadar, Legislativului Român să iniţieze şi să adopte un act normativ (eventual un amendament la Legea Teatrelor) care să ofere producţiei autohtone de text de teatru şansa de care are nevoie. Solicitam ca Legea Teatrelor sa isi deschida spiritul si litera si asupra creatiei dramatice romanesti contemporane. Solicitam ca prin această lege sau articol de lege, toate teatrele româneşti finanţate din bugetele publice (adică plătite de cetăţeni români) să cumpere, să producă şi să programeze în mod obligatoriu în repertoriul stagional premierele a cel puţin două piese româneşti contemporane. Ne susţinem cererea cu următoarele argumente :
Există o mulţime de piese scrise de după 1990 de valoare şi de mare valoare, certificate de concursul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului ori de concursul „Camil Petrescu” patronat de Ministerul Culturii din Romania. În cei aproape 15 ani de când există aceste competitii, au fost premiate şi nominalizate aproximativ 60 de piese, citite şi certificate de specialişti din teatru : critici şi regizori. Facem cunoscut că nici UNITER şi nici MCC nu au dus până la capăt acest demers prin sprijinirea şi producerea unor spectacole bazate pe textele premiate, motiv pentru care din acest portofoliu au ajuns pe scenă mai puţin de 10% si majoritatea doar in mod intamplator - considerăm acest lucru anormal, si total injust. Tocmai acest portofoliu contrazice ideea lansată de multă vreme în Agora precum că autorii români sunt netalentaţi sau neimportanţi, lucru neadevărat. Este pur şi simplu o avere a creativităţii româneşti aruncată la coş din cauza unor interese meschine sau din limitare şi necunoaştere.
Toate teatrele româneşti de stat sunt plătite din contribuţiile băneşti ale cetăţenilor români care trăiesc realităţi româneşti şi care vorbesc limba română. Este obligaţia Statului – prin intermediul instituţiei teatrale pe care o finanţează – să întoarcă acest gest promovând spectacole româneşti, care reflectă realităţi, sensibilităţi şi caractere româneşti.
Prin această solicitare nu se diminuează cu nimic deschiderea pe care trebuie să o aibă orice instituţie de teatru către cultura universală, către piesa străină sau clasică, dimpotrivă. Solicitarea noastră e menită doar să aducă un echilibru în repertoriul teatrelor de stat, să aşeze în condiţii de piaţă nepărtinitoare, egale textul românesc contemporan în competiţia cu textele autorilor străini sau clasici.
Pe termen lung se creează condiţiile apariţiei unei producţii anuale valoroase şi valide. Este foarte posibil ca la început paşii să fie modeşti, spectacolele să nu fie tocmai cele mai reuşite dar orice construcţie de mare anvergură presupune încercări şi retuşuri, eşecuri asumate şi multă muncă, mult efort fizic şi creativ. Procesul însă se va distila în timp, vor apărea tot mai mulţi autori valoroşi încurajaţi de faptul că piesele lor vor fi valorificate, vor apărea tot mai mult regizori care vor descoperi că există creaţii artistice româneşti capabile să le incite creativitatea şi pe care vor dori să le monteze din proprie iniţiativă.
Se acoperă, în sfârşit, o nevoie reală a publicului de teatru (verificată cu asupra de măsură de câte ori s-a ivit ocazia) pentru piesele româneşti, pentru poveştile de viaţă actuale româneşti, pentru personaje româneşti şi pentru creaţia românească în general
A trecut prea mult timp în care creaţia dramatică românească a fost marginalizată. Credem că a venit momentul ca dumneavoastră, în calitate de legiuitori dar şi de păstrători şi protectori ai limbii şi creaţiei literare române, să faceţi acest gest de îndreptare a acestei situaţii. Altfel, vom asista neputincioşi la dispariţia dramaturgiei româneşti de pe scena teatrelor şi a culturii naţionale şi universale.
Ştefan Caraman
Radu Macrinici
Saviana Stanescu
Horia Gârbea
Mircea Radu Iacoban
Ioan Peter
Mugur Grosu
Lucia Verona
Paul Everac
Dinu Grigorescu
Emil Lungeanu
Emil Mladin
Ioan Drăgoi,
Adrian Mihalache
Paşcu Balaci
Mircea M. Ionescu
Valentin Busuioc
Dan Mihu
Sânziana Popescu
Olga Delia Mateescu
Constantin Abăluţă
Octavian Soviany