joi, 9 februarie 2017

Filiala București- Dramaturgie a USR anunță cu durere dispariția actorului și dramaturgului DINU IANCULESCU.

Născut în 1925, Dinu Ianculescu a absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, dar, inițial, s-a făcut cunoscut și auzit prin poezia protestatară împotriva dictatului de la Viena în anii '40, din ziarul "Ardealul", iar în anii ce au urmat și în alte publicații, precum "Universul literar", "Revista Fundațiilor Regale", "Fapta" și "Tribuna" din Brașov. Dinu Ianculescu s-a dedicat teatrului și filmului, ca actor angajat al Teatrului Național București, apoi la Studioul actorului de film „C. Nottara”, devenit Teatrul Tineretului, apoi la Teatrul Mic.
Pe scenă aducea prestanță și prezență, o eleganță care îl făcea remarcat. Aceleași atribute le-a transferat, prin vocea sa educată și melodioasă, emisiunilor Teleenciclopediei, de la Televiziunea Română, unde a colaborat încă de la înființare.
La Teatrul Mic a jucat în spectacole emblematice pentru teatru, unde a lucrat cu regizori de prim-rang, precum Silviu Purcărete („Nebuna din Chaillot”, 1978; „Diavolul și bunul Dumnezeu”, 1981; „Richard III”, 1983), Cristian Hadjiculea („Nu pot să dorm”, 1982), Cătălina Buzoianu („Maestrul și Margareta”, 1980), Sorana Coroamă-Stanca („Nu suntem îngeri”, 1975; „Două ore de pace”, 1977) sau Valeriu Moisescu („Emigrantul din Brisbane”, 1970).
Stabilit în Germania, Dinu Ianculescu și-a continuat cariera artistică, și a jucat la Darmstadt și Munster, a realizat emisiuni radiofonice în Frankfurt am Main.
Prin dispariția sa, teatrul românesc și lumea noastră artistică suferă o grea pierdere.