luni, 31 martie 2014

Monodramă la Bacău. Felicitări colegilor laureați!

În acest an pentru premiul secțiunii-premieră “Dramaturgie-Monodramă” din cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional “One Man Show” Gala Star din Bacău au fost selectate trei piese ale unor distinși colegi dramaturgi:
Gala Star 2014: Trei nominalizări pentru finala secțiunii Dramaturgie
Nominalizările pentru premiu sunt, au decis membrii juriului (dramaturgii Valentin Nicolau și Radu Macrinici și criticul de teatru Doru Mareș), “Ziua în care am divorțat”, de Ștefan Caraman, “Mi-e frică”, de Mihai Ignat și “Monolog în doi cu moartea la ușă”, de Mircea M. Ionescu, iar câștigătorul va fi anunțat pe 8 aprilie, în cadrul festivității de decernare a Premiilor Galei “Star”. 
Juriul a decis, de asemenea, acordarea unui premiu special pentru dramatizări, pentru textul «Menage a trois», realizat de tînăra noastră colegă, proaspăt debutantă la „Clubul Dramaturgilor” Edith Negulici, după romanele «Trois» și «Iubire» de Julian Barnes.

UPDATE
Mircea M. Ionescu a cîștigat premiul manifestării.



vineri, 28 martie 2014

Lansare Shakespeare, opere, vol. VI și VII

Între Ziua Mondială a Teatrului și Aniversarea lui Shakespeare (23 aprilie), Editura Tracus Arte și traducătorii noii ediții de Opere, coordonată de George Volceanov, va lansa cele mai recente volume ale seriei. Lansările vor avea loc în universități, la facultățile de teatru. Pe 23 aprilie, Muzeul național al Literaturii Române va organiza și un eveniment omagial complex spre a celebra 450 de ani de la nașterea marelui scriitor.

Intrarea publicului este liberă, vă așteptăm.



miercuri, 26 martie 2014

Ca omagiu pentru actori

La Clubul Dramaturgilor, actorii au arătat constant o dăruire demnă de toată stima. Nu a făcut excepţie nici a şaptea lectură-spectacol. Iată, şi în chip de omagiu, cîteva fotografii expresive realizate de Mihai Cratofil cu prilejul acestei lecturi. În ordine, pe verticală; Pavel Bârsan, Ion Haiduc, Alexandru "Johnny" Georgescu, Maria Teslaru, Alexandra Agavriloae. Toţi jucînd în N-aveţi un mort de vînzare de Mircea M. Ionescu.






Clubul Dramaturgilor - al șaptelea spectacol-lectură al stagiunii

Numeroși dramaturgi și regizori dar și public iubitor de teatru au asistat la a șaptea reprezentație a stagiunii cu spectacolul lectură al piesei „N-aveți un mort de vînzare?” de Mircea M. Ionescu în Sala Mare a Institutului Cultural Român. Textul și prestațiile actoricești au fost remarcabile, primite cu aplauze meritate. Discuțiile au fost animate iar concluzia de la capătul lor întrutotul favorabilă autorului care de altfel este în așteptarea începerii repetițiilor la un teatru profesionist. 

Foro: Horia Gârbea


CONCURSUL DE DRAMATURGIE „MATEI VIŞNIEC”

CLUBUL ROTARY SUCEAVA BUCOVINA


CONCURSUL DE DRAMATURGIE „MATEI VIŞNIEC”
ediţia I, 2014

Clubul Rotary Suceava Bucovina în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, organizează prima ediţie a Concursului de dramaturgie „MATEI VIŞNIEC”, care îşi va desemna câştigătorul pe data de 30 mai 2014 la Suceava, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului teatral Zilele „Matei Vişniec”. 
Concursul este deschis elevilor de liceu din Romania şi îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor dramaturgi de astăzi. 


R E G U L A M E N T


Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice. 
La concurs pot participa elevi din clasele IX - XII din Colegiile din Romania, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial.
Lucrările vor fi semnate şi se vor trimite până la data de 5 mai 2014 pe adresa electronică:concursdramaturgie@yahoo.com
Ele vor fi însoţite de un Curriculum Vitae al elevului, care va conţine numele şi prenumele, locul şi data naşterii, studii, activitatea literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică.
Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu o piesă scurtă de maximum zece (10) paginicu maximum cinci (5) personaje. 
Lucrările intră în patrimoniul Concursului de dramaturgie „MATEI VIŞNIEC”.
Laureatul va fi anunţat până la data de 23 mai 2014, pentru a fi prezent la festivitatea de premiere din cadrul Zilelor „Matei Vişniec”, pe 30 mai 2014, la Suceava. Organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa laureatului, dacă este cazul.  În eventualitatea în care laureatul doreşte să fie însoţit şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 25 mai 2014, pentru a face rezervările necesare.
Un juriu stabilit de Societatea Scriitorilor Bucovineni, alcătuit din profesori, scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, vor face o preselecţie a textelor trimise.  Primele 10 (zece) piese, rezultate în urma jurizării, vor fi trimise dramaturgului Matei Vişniec, care va alege cea mai valoroasă lucrare din acest an, lucrare care va primi Premiul „Matei Vişniec” pentru dramaturgie, oferit de Clubul Rotary Suceava Bucovina. 
La decernarea premiului, laureatul se va bucura de o lectură publică a textului premiat, susţinută de actori sau elevi.
Textul premiat va fi publicat în paginile revistei Bucovina literară.

marți, 25 martie 2014

Azi 25 martie, Clubul Dramaturgilor!

Filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România
și
Institutul Cultural Român 

prezintă

Clubul Dramaturgilor

Marți 25 martie ora 18 în Sala Mare de la sediul ICR va avea loc 
al șaptelea spectacol-lectură al stagiunii:

"N-aveți un mort de vânzare?". 


de Mircea M. Ionescu

joi, 20 martie 2014

La Mulți Ani, Mihai Ispirescu

Astăzi, 20 martie, colegul nostru Mihai Ispirescu își aniversează ziua de naștere, ajungînd la  o vîrstă plină  de promisiuni pentru un dramaturg. 
Îi dorim multă sănătate și noi succese în volume și pe scenă.

La Mulți Ani!


În imagine, Mihai Ispirescu primind Premiul Opera Omnia al Filialei București Dramaturgie pe anul 2012 la Primăria Sectorului 2. Foto: Ștefan Dorgoșan.

joi, 13 martie 2014

Aesthetica creative writing competition. Call for entries

Aesthetica creative writing competition (2014) launched its Call for entries

For poetry and short stories only.

Please find details HERE.

luni, 10 martie 2014

Concursul „Porni Luceafărul” - ediția 33

Regulamentul concursului „Porni Luceafărul”, adresat tinerilor critici și poeți, și care se desfășoară anual la Botoșani, poate fi citit AICI

joi, 6 martie 2014

În curînd Mircea M. Ionescu la Clubul Dramaturgilor

Filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România
și
Institutul Cultural Român 

prezintă

Clubul Dramaturgilor

Marți 25 martie ora 18 în Sala Mare de la sediul ICR va avea loc 
al șaptelea spectacol-lectură al stagiunii:

"N-aveți un mort de vânzare?". 
de Mircea M. Ionescu

Vodevil negru de filozofie autohtonă contemporană. 


În goana după capital de imagine și avantaj politic, un ministru și o prefectă se bat pentru a îngropa aceiași doi morți- un cunoscut actor și o cântăreață- în zona lor de interes. De unde, dispariția ciudată a morților!

Interpreți: Ion Haiduc (Teatrul Nottara), Maria Teslaru și Alexandru Georgescu (Teatrul Național București), Pavel Bârsan, Alexandra Agavriloaei. 
Regia: Cosmin Alexandru Purice. 

Partener: Radio România Cultural

Spectacolul va fi urmat de discuții moderate de Horia Gârbea, președintele filialei București-Dramturgie. Intrarea liberă.

marți, 4 martie 2014

Nasc și în Togo dramaturgi (români?)

De la upgradarea sa, acest sit al dramaturgilor Bucureșteni a fost vizitat de peste 2200 de persoane din 26 de țări. Cel mai recent steag adăugat este al Republicii Togo. Sperăm că vizitatorul este dramaturg iar dacă nu, îi dorim să devină!

La Mulți Ani, Lucia Verona!

Azi, 4 martie, scriitoarea Lucia Verona împlinește un număr frumos de ani și de luștri!

Colegii din Filala București Dramaturgie îi urează inspirație și succes, sănătate și bucurii! Dar și o ședere plăcută în orașul ei preferat unde a ales să-și împlinească noua vîrstă. Ați ghicit - Paris!

Așadar: La Mulți Ani, Lucia Verona!

duminică, 2 martie 2014

La Mulți Ani pentru Dan Vasiliu și Lucia Verona

În primele zile ale lui martie colegii noștri 

teatrologul Dan Vasiliu
și
prozatoarea și autoarea dramatică Lucia Verona

împlinesc frumoase vîrste, care în cazul Luciei, a cărei piesă „Secretul atomic” tocmai a avut o premieră de mare succes la Teatrul „Tudor Vianu” - Giurgiu, (detalii aici), este chiar un multiplu de 5.

Le dorim amîndurora deplin succes teatral și existențial, multă sănătate și inspirație.

La Mulți Ani!