Teatrul Regina Maria şi Revista de cultură „Familia” din Oradea lansează:
CONCURS DE CREAŢIE DRAMATICĂ DESTINAT PIESEI SCURTE
Din 2013, Festivalul de Teatru Scurt este parte a FITO – Festivalul Internațional de Teatru Oradea
Scopul acestui concurs este încurajarea dramaturgiei româneşti originale, cu precădere a teatrului
scurt, încadrându-se în prestigioasa manifestare culturală orădeană Festivalul de Teatru Scurt.
Organizatorii nu sugerează o tematică anume, lăsând libertate de opţiune creatorilor. Criteriul
de apreciere al pieselor va fi unul de ordin estetic. Singurul element impus este cel formal, cerut de
rigorile teatrului scurt. În accepţiunea organizatorilor, piesa scurtă însumează maximum 25 de pagini
(aproximativ 50 000 de caractere fără spaţii), iar montarea ei nu depăşeşte 90 de minute, fără pauză.
Nu sunt admise dramatizări, nici piese care au fost deja publicate sau reprezentate. Textele
trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.
Lucrările vor fi trimise pe adresa: Teatrul Regina Maria, Piaţa Ferdinand nr. 6, cod 410021,
Oradea, jud. Bihor, cu menţiunea: „Pentru concursul de creaţie dramatică” până la data de 31 iulie
Lucrările, trimise într-un singur exemplar, nu vor fi semnate, iar pe plic nu se va menţiona
numele şi adresa expeditorului. În plicul ce conţine lucrarea va fi introdus un plic mic închis incluzând
numele, adresa autorului şi un moto care se va regăsi pe prima pagină a lucrării şi va servi drept element
de recunoaştere. Acest plic se va deschide de către plenul juriului numai după desemnarea câştigătorului.
Textele propuse vor fi citite şi apreciate de către un juriu alcătuit din critici, actori, scriitori şi
regizori. Rezultatele concursului vor fi anunţate până la începerea ediţiei a XX-a a Festivalului de Teatru
Premiul va fi decernat în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, iar textul câştigător va fi publicat
în Revista „Familia” şi transmis electronic tuturor teatrelor din ţară, cu recomandări speciale din partea
Teatrului Regina Maria. Organizatorii asigură câştigătorului cazarea şi masa timp de două zile şi două
nopţi, precum şi rambursarea cheltuielilor de transport, fiind invitat la Gala de Premiere.
Un comentariu:
Anul acesta se desfasoara concursul?
Trimiteți un comentariu