Am primit de la poetul Ion Lazu o amintre despre regretaul Eusebiu Ștefănescu.
Şi ...Şi a venit rândul lui Eusebiu Ştefănescu. Un admirat de mi mine interpret al poeziei româneşti. Să fim bine înţeleşi: actoria este ceva, iar recitarea poeziei se situează în alt plplan estetic. A crede că un actor talentat este şi un bun rerecitator înseamnă a nesocoti specificul poeziei.
Eusebiu Ștefănescu începe prin a ne spune un fel de basm: în trecute vremuri, cu ierni generoase, de un 15 ianuarie se afla în faţa Ateneului. Apare ca o fantomă albă, din nininsoarea potopitoare însuşi poetul Nichita Stănescu. Îi explică actorului: Tocmai mi-am schimbat nesuferitul de ghips de la picior cu altul mai suplu, mai cochet, anume ca să pot veni până aici, să-i depun o floare, o lumânare şi o rugăciune Poetului. Şi pleacă împreună, actorul conducându-l pe Nichita cel cu piciorul în ghips înapoi spre casă, la două colțuri de stradă, colea, în Piaţa Amzei.
Îl opreşte Nichita şi îi şopteşte: Iată acolo, în acel pridvor al fostei case a lui Ion Slavici a scris conu Mişu poema Kamadeva. Aici a chiar scris-o. Dar spune-mi: Ţii cu mine un Kamadeva? Actorul, intimidat, dar îmbărbătându-se în sine, răspunde: Ţin! Şi începe Nichita: De durerile iubirii / Voind sufletul să-mi vindec.., la la care vine replica actorului: L-am chemat în gând pe Kama / Kamadeva, zeul indic... Şi tot aşa, poezia de la unun capăt la altul, câte două versuri ale fiecărei strofe, după schema: Zice Nichita: Eu:... Nichita:... Eu:... La sfârşit, cei doi recitatori de suflet s-au îmbrăţişat, ne povesteşte Eusebiu Ştefănescu. Continuând astfel: Şi eram alb pe dinafară dar şi pe dinăuntru: alb pe dinafară de ninsoarea fără contenire, mirifică, iar pe dinăuntru alb de de emoţie – căci nu mă pregătisem dinainte. Deşi, cum se se înţelege, duseseră recitarea la bun sfârşit... Se vede tototuşi că nu fără tâlc ne-a fost povestită întâmplarea, se vădeşte că ea l-a pătruns pe actor.
Iar în continuare ne ţine un fel de dizertaţie, recitând alternativ din Eminescu, sărbătoritul zilei, şi din Nichita – cu înţelesul că a-l iubi pe Eminescu înseamnă a iubi marea poezie de limbă română, indiferent de numele autorului.
Puteți citi mai multe pe blogul poetului: ilazu.blogspot.com
